Arhive

Primule colorate, parfumate

Astazi am facut o plimbare impreuna cu Damian, fiul meu, in centrul orasului!In aceasta perioada , la noi in oras se organizeaza un targ special dedicat zilelor de Martisor si de 8 Martie.Fiind duminica si vreme foarte frumoasa am zis sa ne clatim putin ochii si sa cumparam si martisoare pentru colegele lui Damian.Printre tarabele de martisoare am gasit si cativa comercianti cu floricele, nu multe, doar primule si zambile!Si cum primulele sunt unele dintre preferatele mele primavara, nu m-am putut abtine si am achizitionat cateva, frumusele foc, cu o floare mare si involta, unele dintre ele fiind si posesoarele unui parfum suav, bine-cunoscut!Le-am facut deja o casa noua, doua cosulete, in care sper ca se vor simti confortabil pana cand isi vor intalni adevarata casa, gradina, caci acolo este locul lor!Sper ca imaginile de mai jos sa va incante la fel ca pe mine!

Această prezentare necesită JavaScript.

Lucrari in gradina mea in luna martie

In luna martie incep sa infloreasca multe dintre plantele perene de primavara:  Aubretia, Iberis , Arabis , Bergenia , Ghioceii, Crocusii, Irisii reticulata, Spanzul, Primula si multe altele. Primavara e foarte aproape, asa ca e timpul sa ne gandim serios la modul in care vom pregati gradina!
Eu una mor de nerabdare sa vad cum se topeste si ultimul petec de zapada ca sa ma apuc de treaba!
In primul rand voi curata gradina de resturile vegetale care au folosit peste iarna drept strat de mulci, aceasta operatiune o voi face atunci cand temperaturile o vor permite si cand plantutele vor fi deja rasarite si acomodate cu variatiile de temperatura, stiindu-se deja ca luna martie este o luna schimbatoare din punct de vedere meteo si surprize pot aparea oricand!
Pana una-alta ma voi apuca sa seman plante in rasadnite pentru obtinerea rasadurilor in camera, anul acesta o sa ma limitez , pentru ca nu prea am spatiu, nu o sa lipseasca insa gazaniile, cu care anul trecut am umplut gradinile .
Saptamana viitoare o sa fac o plimbare pe la supermarket sa-mi aleg si restul de seminte pe care o sa le sadesc, caut in principal plante perene, care odata plantate nu le mai duci grija si se mai si inmultesc in voie prin toata gradina si cu aceasta ocazie o sa studiez si oferta de bulbi de primavara.
Cand o sa pot sa urc la gradina de la tara o sa vad exact care este situatia bulbilor pe care-i voi planta in aprilie: dalii, gladiole, montbrecia, gladiolele stelate, frezii. Iarna trecuta am avut pierderi mari la rizomii de dalii, de aceea am hotarat sa renunt treptat la aceste flori, desi le iubesc nespus, nu pot sa le ofer conditii prielnice pentru iernare.
Am facut deja noi achizitii de crini asiatici, aquilegia si phlox paniculata, abia astept sa primesc coletele, mai ales ca pentru phlox-ul paniculata am facut o obsesie si imi doresc cat mai multe soiuri in colectie.
In acest an caut sa aduc in gradina cu  predilectie plante perene, pentru ca Damian, feciorul meu, a inceput scoala si  de acum inainte nu o sa mai am atat de mult timp la dispozitie, cel putin pana mai creste si  o sa poata sa se descurce  singur cu temele si cu studiul individual.  Tot in luna martie voi cauta sa achizitionez si cativa butasi de trandafiri, mai am cateva locuri ramase libere,  sunt unii pe  ii vreau neaparat in gradina,  in toamna i-am ratat si poate, de ce nu,  gasesc si soiuri noi.

Ce nu o sa ratez nici in acest an sunt panselutele, anul trecut am avut o multime, toate culorile si marimile, vesele si pline de viata, mi-au colorat gradina toata primavara si aproape toata vara si apoi gura leului pitic cu care vreau sa umplu jardinierele,  sunt si aceste flori atat de deosebite, atat de pline de culoare si foarte putin pretentioase, multe din rasadurile achizitionate anul trecut au rezistat eroic pana cand iarna si-a intrat in drepturi si a acoperit totul cu peste un metru de zapada.

Cam astea-s planurile mele pentru luna martie, sunt tare nerabdatoare sa treaca iarna asta uracioasa,  sunt plina de energie si optimism si o sa va tin la curent cu tot ceea ce voi reusi sa fac si sa nu fac.